Ministrul Transporturilor: Au fost restructurate 35 de posturi de directori din CNAIR

Ministrul Transporturilor: Au fost restructurate 35 de posturi de directori din CNAIR
Publicat: 13/10/2019, 13:30

„V-am promis că o să urmeze niște restructurări, acest lucru s-a întâmplat, monștrii sacri din infrastructură, acei oameni care erau de-o viață pe funcții de directori adjuncți, directoi generali adjuncți, șefi de serviciu și așa mai departe, o parte din ei și-au pierdut posturile pentru că s-a făcut restructurarea a 35 de posturi de directori au fost șterse din organigrama Companiei de Autostrăzi. Este o măsură curajoasă pe care a luat-o directorul general de la CNAIR, Sorin Scaralat”, a declarat ministrul demis Răzvan Cuc.

Acesta a adăugat că restructurarea va aduce o economie de 3 milioane de euro în fondul de salaraii.

„În urma acestor restructurări CNAIR-ul va economisi anual la fondul de salarii 3 milioane de euro”, a spus Răzvan Cuc.

Într-un comunicat de presă, CNAIR a anunșat duminică faptul că reducerile posturilor de directori atrag o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an.

„Această organigramă a fost stabilită în funcție de cerințele și principiile necesare eficientizării activității companiei. De asemenea, s-a luat în calcul și optimizarea circuitului documentelor, în perspective responsabilizării deciziilor. Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune și o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

„Această schimbare este o una majoră, atât a structurii organizatorice, cât și din perspectiva funcționalității decizionale. A fost un moment așteptat și care va determina noi așteptări. Consider că această schimbare este susținută de necesitatea performanței tehnico-economice și financiare a companiei, care să se concretizeze prin rezultate certe și proiecte finalizate. Consider că deciziile luate acum sunt constructive și, subliniez, că ele nu înseamnă neapărat un reproș, ci sunt elemente concrete ale unei noi viziuni de funcționare și dezvoltare a companiei. Acest lucru înseamnă să trecem de la o structură stufoasă si rigidă, care intrase într-o rutină decizională, la o structură suplă și eficientă” a declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Un britanic s-a mutat într-un hotel de lux din Turcia pentru că era mai ieftin decât...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
A MURIT marele actor român. Toată SCENA artistică este în doliu
Vești despre Florin Piersic. Medicii nu mai au niciun dubiu
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Decizia luată de Xonia, după ce testele Poliției Române au indicat un rezultat fals pozitiv...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Un gel pe bază de lapte ar putea reduce efectele nocive ale alcoolului
×